Compatibilitaea de cuplu, sau sinastria, este un subiect pe cât de complex pe atât de delicat chiar şi în astrologie. De ce? Pentru că sunt o sumă de factori care trebuie luaţi în considerare şi de aceea puţini astrologii se încumetă să facă acest tip de analiză.
Compatibilitaea de cuplu, sau sinastria, este un subiect pe cât de complex pe atât de delicat chiar şi în astrologie. De ce? Pentru că sunt o sumă de factori care trebuie luaţi în considerare şi de aceea puţini astrologii se încumetă să facă acest tip de analiză. Nu faptul că ia ceva timp să faci o asemenea analiză îi împiedică să facă acest lucru, ci faptul că implică multă responsabilitate. Dar mai ales contrazice teoria compatibilității instituită de astrologia clasică. Conform acesteia, compatibilitatea se explică prin afinitatea dintre semne. Se spune că semnele de Foc sunt compatibile ele între ele dar și cu semnele de Aer. Similar, semnele de Pământ cu cele de Apă.
În peste 80 la sută din sinastriile pe care le-am studiat, am avut surpiza să constat că lucrurile nu stau tocmai așa. Din aproape 1000 de asemenea cazuri, 973 mai precis, teoria nu se verifica decât la 128. Ce se întâmpla cu restul? Așa am avut surpriza să constat că, de fapt, nu semnul este cel care imprimă compatibilitatea între doi oameni ci tipul de relație care se stabilește între planetele personale: Soare, Lună, Mercur, Venus, Marte.
Până la ştii ce anume vrei să afli, de la compatibilitatea în astrologie, este un drum lung, puternic marcat de probabilitate datorită influenţelor exterioare – educație, mediu social, tabuu-uri sociale – averea sau un defect fizic, mentalitate, părinţi care nu se înţeleg, părinţi care nu îşi doresc nora sau ginerele, criteriile de sociale ş.a. şi creionează un tablou dinamic, cu interdependenţe şi interacţiuni la fel de complexe. Am avut o situație în care un tată nu dorea ca fiul lui să se căsătorească cu fata pe care o iubea pentru că părinții acesteia erau surdo-muți. Un moment cred că i-am dat dreptate, dar am avut acea străfulgerare de moment și l-am întrebat dacă știe cumva, defectul era ereditar sau dobândit. Supriza a fost că știa despre defect că este dobândit. În acel moment am înțeles că, în fapt, mă loveam de un tabuu. Era vorba nu atât de poziția socială a virtualului socru – avea o mică afacere, cât de prestanță. Ce va spune lumea când va afla că s-a încuscrit cu un surdo-mut? Am stat câteva ore de vorbă încercând să îi explic că nefiind un defect ereditar nepoții vor fi sănătoși. Nu am putut dărâma cu câteva ore de argumente, îndărătnicia tatălui. Dar câteva luni mai târziu au venit la cabinet tinerii. Se căsătoriseră împotriva interdicției familiei, locuiau cu chirie și spuneau că sunt fericiți. Iar temele lor astrale aveau foarte multe lucruri în comun. Chiar dacă eu nu ajungeam să cunosc cazul, ei tot s-ar fi căsătorit.
Toate relaţiile noastre au o parte pozitivă şi implicit, una negativă, elemente care se regăsesc în analiza astrologică. Este nevoie de experienţă și răbdare pentru a cunoaşte profunzimea problemele cu care se vor confrunta cei doi.
Doi oameni se iubesc, se doresc, vor să fie împreună. Făcând sinastria descoperi, la un moment dat însă, că în viaţa lor pot apărea piedici insurmontabile şi va urma un divorţ. Cum să explici acest lucru celor doi? Un alta caz: o pereche a venit la mine cu rugămintea de a-i ajuta să găsească o dată potrivită pentru nuntă. În momentul în care am făcut suprapunerea temelor prima întrebare care mi-am pus-o a fost cum să le spun că după câteva luni vor divorța, erau prieteni de aproape 4 ani și își doreau cu disperare să fie împreună. Dar simpla armonie dintre Luna ei și Luna lui nu era un argument care să susțină mariajul. Celelalte planete personale, în opoziție și în pătrate, arătau o relație tensionată, cu o tendință clară a ei de a-l domina pe el. Am ales să le spun adevărul. Nu m-au ascultat, cred că au plecat de la mine convinși că sunt o impostoare. Acum câteva săptămâni m-a căutat ea. Se căsătoriseră în 2008 dar în martie anul acesta s-au despărțit. Nu se putea înțelege cu soacra, ba mai mult, îl acuza pe fostul soț că nu se putea rupe de maică-sa. I-am adus aminte de discuția noastră de anul trecut. Și-o amintea, a recunoscut că le-am spus că vor divorța, dar nu putea să conceapă că divorțul lor apărea scris în astre.
Dar cred că este mai bine să începem cu elementele de bază pentru a înţelege ce este sinastria. Nu spun că sunt un specialist, dar vă pot oferi câteva elemente care să vă facă să vă aplecaţi mai atent asupra ideii de compatibilitate în cuplu.
Dacă vreţi să ştiţi care sunt nevoile, speranţele şi dorinţele unui cuplu trebuie să priviţi harta natală a celor doi urmărind evoluţia Soarelui, a Lunii, a lui Marte şi a lui Venus, dar şi a Ascendentului. Dacă, în general, Soarele şi Luna indică adevăratele necesităţi ale cuplului, Venus şi Marte vorbesc despre dorinţă şi atracţie iar Ascendentul dă sugestii asupra felului în care concep viața în doi, partenerii.
Normal, o relaţie foarte bună este aceea în care necesitatea se completează cu nevoia (Soare – Lună), dorinţa, sentimentul şi atracţia (Venus – Marte). În general, o cale de a afla cum va evolua relaţia dintre doi oameni este dea vedea care sunt relaţiile dintre cuplurile planetare pomenite şi Ascendent din hărţile amândoura după modelul: Soare El – Soare Ea, Lună El – Lună Ea, Venus El – Venus Ea, Marte El – Marte Ea şi Ascendent El – Ascendent Ea. Când acestea sunt plasate în acelaşi gen de semne, masculin sau feminin ori sunt într-un sextil ( aspect armonic) foarte strâns, spunem că, în general, aceste persoane sunt compatibile. Dar este doar partea vizibilă a aisbergului, lucrurile sunt mult mai complicate decât atât. De aceea cred că cel mai indicat ar fi să discutăm puţin despre planetele amintite pentru a înţelege mai bine ideea de compatibilitate şi pentru a stabili o ordine a importanţei lor dar şi tonul pe care îl dau într-o sinastrie.
De milenii, astrologia este omniprezentă în toate culturile omenirii, care a observat prezența divinației în mișcarea planetelor și a stelelor. Astrologia, și implicit horoscopul care derivă din ea, se bazează pe ideea că macrocosmosul sau tărâmul celestic sunt o reflecție a lumii pământești. Cu alte cuvinte: "Precum sus, așa și jos." Poziția stelelor și a planetelor în ziua nașterii afectează personalitatea, starea de spirit, karma și scopul vieții pământești. Dacă crezi în această filozofie, probabil că ai observat o asemănare interesantă, dacă nu chiar ciudată între tine și ceilalți nativi ai aceleiași zodii.
Pentru a te cunoaște mai bine sau pentru a înțelege oportunitățile și evenimentele ce te așteaptă în viață poți apela la o previziune astrologică. Totodată o analiză astrologică îți va oferi toate informațiile ca tu, respectiv personalitatea ta să poată triumfa exact așa cum îți este scris în stele.
Ce este AstroTV?
Astrotv.ro este mai mare comunitate de astrologi și clarvăzători de pe internet care furnizează consiliere telefonică. În cei peste 10 ani de existență, ASTROTV.RO a făcut deja peste 4 milioane de predicții, ritualuri, dezlegare de farmece și numeroase alte consultări telefonice. A ajutat pe mulți să-și găsească calea în viață, le-a oferit răspunsuri precise care le-au îmbunătățit viața. Ceea ce oferim este mai mult decât ghicit sau vrăjitorie. Clarvăzătorii și astrologii noștri cu ani de experiență te pot ajuta să găsești calea spre fericire și echilibru. Toate astea pot fi dobândite cu ușurință. Sunând experții noștri ai și făcut primul pas!
Consilierii noștri spirituali îți stau la dispoziție zi de zi, 24 de ore din 24. Apelează la unul dintre ei încă azi! Toate convorbirile telefonice sunt confidențiale, și nu vor ajunge la urechi neautorizate. Totul rămâne între tine și consilierul tău. Îți garantăm confidențialitate și siguranță maximă, pentru ca tu să poți beneficia de sfaturile primite. Satisfacție 100%!