
Iladia
Specializareprezicere, Cărţi tarot, clarvăzător
Descriere expert:Sunt specialista dumneavoastră în tarot şi mi-am descoperit această vocaţie încă din adolescenţă, când oamenii din jurul meu treceau prin cumpene. Am simţit că am darul de a-i îndruma către viitorul care se aşterne chiar în faţa ochilor lor.
Descriere detailatăSunt specialista dumneavoastră în tarot şi mi-am descoperit această vocaţie încă din adolescenţă, când oamenii din jurul meu treceau prin cumpene. Am simţit că am darul de a-i îndruma către viitorul care se aşterne chiar în faţa ochilor lor. Şi încă de atunci, prin susţinerea lui Dumnezeu, am reuşit să redau oamenilor speranţa în bine, să-i conving că viaţa lor se află în propriile mâini şi că soluţiile sunt întotdeauna la îndemână, oricât de greu de rezolvat ar părea problemele care îi apasă la prima vedere. Am reuşit întotdeauna să readuc zâmbetul şi încrederea oamenilor, lucru care mă face întotdeauna să mă simt mulţumită de această vocaţie.


























