ZODIA BERBECULUI

ZODIA BERBECULUI

Astrolog Gabriela Apostol

 

Aceste previziuni sunt făcute pentru perioada cât Soarele se află în semnul Berbecului, adică între 20 martie şi 20 aprilie 2010, ele pot fi extinse şi pentru Ascendent, fiind chiar indicat să se citească previziunile pentru zodia natală şi pentru zodia în care se află Ascendentul la naştere.

Caracteristici

Nativii din această zodie sunt definiţi printr-o foarte bună energie vitală, dorinţă de a acţiona dar şi lipsă de răbdare. Sunt oameni sufletişti, care îţi sar în ajutor fără a se gândi prea mult şi o fac necondiţionat.

Berbecul este un semn de foc, cardinal, masculin, aflat sub influenţa planetei Marte, de aceea curajul, iniţiativa şi acţiunea îi caracterizează.

Cei aflaţi în acest semn sunt într-o continuă căutare şi agitaţie, caută permanent noi experienţe, pentru a se regăsi. Preferă orice tip de interacţiune, - chiar negativă - decât nici una, iar dacă nu este nimeni prin preajmă să le răspundă la provocări, atunci, nu-i nimic se vor lupta cu ei însăşi. Verbul “a lupta” este un modus vivendi, nu are un substrat, este pur şi simplu o stare. Îşi testează permanent limitele, din acest motiv vor să ştie întotdeauna care sunt limitele şi cum le pot încălca. Ironia, tachinarea, grosolană de multe ori, reprezintă pur şi simplu tactici pentru a provoca, dar nu fac aceasta cu un scop viclean sau pentru a jigni, ci pur şi simplu pentru a crea acţiune, diversiune, mişcare. În schimb devin agitaţi dacă nu sunt serviţi pe loc sau cel mai repede cu putinţă, manifestându-se destul de violent. Asta din cauza faptului că li se pare că lucrurile merg prea încet, de aceea pare de multe ori că ştie ce este mai bine pentru celălalt intervenind fără să i se ceară.

În schimb, este foarte uşor de colaborat şi lucrat cu ei deoarece sunt sinceri, deschişi, oneşti. Cea mai mare calitate a lor, din punctul meu de vedere, este că nu sunt complicaţi, acţionează direct, punctual, strategic, dar fără a avea aceea notă de subtilitate. Fiind un semn de foc, emoţiile izbucnesc repede şi se sting repede, nu sunt ranchiunoşi, dar este bine să te fereşti din calea lor atunci când devin războinici. Lecţia lor este să cultive perseverenţa, răbdarea şi încheierea lucrurilor pe care le încep. Urăsc prefăcătoria, de aceea tot timpul îi provoacă pe cei din jur, tocmai pentru a-şi da arama pe faţă. Mişcarea şi activităţile fizice sunt esenţiale, pentru că altfel, metabolismul ridicat le va da predispoziţii spre îngrăşare. Şi fiindcă tot vorbim de sănătate, Berbecul guvernează capul, iar durerile de cap sunt frecvente, mai ales când îşi prind corniţele acolo unde nu-i priveşte.

Din punct de vedere erotic, nativii Berbec impresionează prin apetitul lor sexual care, departe de a fi copleşitor, este mereu gata de exprimare. Energia începutului face din ei nişte fiinţe oricând pregătite să ofere bucuria şi plăcerile iubirii fiindcă, la nivel subtil, ei sunt permanent în rezonanta cu starea creatoare, împlinitoare, pe care Dumnezeu o manifestă prin toate fiinţele ce aspiră la fericire.

Aşa cum am spus mai sus, fiind în permanentă agitaţie, au un metabolism rapid, iar elementul foc face să le placă mâncarea caldă, condimentele şi să prefere alimentaţia preponderent carnivoră. Datorită grabei şi lipsei de prudenţă sunt predispuşi la răniri, tăieri, lovituri la cap, fiind absolut necesar să se odihnească cât trebuie, să-şi acorde perioade de relaxare, pentru a nu-şi tulbura sistemul nervos.

Lipsa de răbdare şi agitaţia poate să predispună şi la accidente cerebrale sau la lovituri urâte. De aceea fosfatul de potasiu este absolut necesar lor, putând să-l consume salată, varză, conopidă, spanac, cartofi, castraveţi, ridichi ceapă, praz, măslinele şi mere. Pentru a domoli acest exces de foc, este nevoie să consume rădăcinoase, seminţe, adică alimente care au nevoie de consum de energie pentru a fi digerate şi care sunt slab calorice. Excesul de sare afectează rinichii, oasele si arterele, iar alcoolul predispune la depresie, comportament agresiv si, de asemenea, afectează rinichii.

Cum iubesc Berbecii

Sunt oamenii prezentului, trăind sub influenţa lui aici şi acum. Sunt foarte ” pe fază” şi nu ratează nici o ocazie care le apare.

Se dăruiesc total, fără rezerve, chiar dacă nu sunt foarte constanţi în manifestări. Nu o fac pentru că îi atrage alt partener, ci pentru că mintea lor este permanent captată de altceva, fiind în permanentă agitaţie. Ei privesc totul ca o joacă, fără prea multe probleme sau discuţii, trăind intens momentul. Apreciază dragostea şi o caută, iar când o găsesc îi cer persoanei iubite totul, necondiţionat, dorindu-şi să fie urmat până la capătul pământului.

Mai trebuie să acceptaţi, dacă iubiţi un Berbec, imensa lui dorinţă de liberate. Sunt amanţi plini de pasiune, care obişnuiesc să facă surprize din cele mai plăcute şi neaşteptate. Dacă vreţi să fie etern îndrăgostit trebuie să acceptaţi ideile neaşteptate, să dansaţi, călătoriţi sau să acceptaţi cele mai nebuneşti idei. Nu încercaţi să îl conduceţi dacă nu vă doriţi să îl vedeţi nefericit. Pentru ei viaţa este de neconceput fără activitate erotică. În plus acordă importanţă detaliilor şi atmosferei, aprinzând lumânări parfumate sau creând o atmosferă incitantă prin muzică sau imagini. Trăiesc intens şi iubesc la fel, fiind greu să uiţi clipele petrecute cu un asemenea partener.

Bărbatul Berbec iubeşte femeile pasionale, entuziaste şi energice. Este atras de aerul misterios şi de lipsa de formalism. Ele trebuie să dea dovadă de curaj şi spirit de aventură, să fie capabile să-l urmeze oriunde. Dacă vreţi să cuceriţi un bărbat Berbec, hainele de culoare roşie, croiala clasică dar sexi, parfumurile iuţi şi elementul surpriză sunt căi sigure pentru a reuşi. Mai este nevoie de un aer rece, distant greu abordabil, fiţi sigură că se va îndrăgosti până peste cap. Dar nu uitaţi, ţine-ţi interesul mereu viu, surprindeţi-l cu gesturi şi atitudini mereu noi, fiţi imprevizibilă, plictiseala îl omoară. Nu uitaţi să-i strecuraţi din când în când mici laude sau chiar linguşeli, se înnebuneşte după ele.

Femeile Berbec sunt nonconformiste şi le puteţi cuceri întâi pe plan intelectual, trebuie să ţineţi mereu pasul cu ele, să fiţi dinamici, să aveţi idei noi. Cedaţi în discuţii dacă are chef de ceartă, nu o contraziceţi mai ales când este vorba despre haine. Nu uitaţi să alegeţi culorile vii sau roşu aprins pentru orice fel de cadou. Parfumurile sunt accesorii care le impresionează şi le cuceresc fără doar şi poate.

Dacă vreţi să-l cuceriţi definitiv pe un Berbec, lăudaţi-l, va încerca să obţină calităţile pe care i le atribuiţi, schimbându-l aşa cum doriţi, fiţi iubitori şi plin de pasiune, creaţi-i enigme pe care să trebuiască să le dezlege şi da-ţi aparent toată puterea de a decide.

Dacă vreţi să rupeţi o relaţie cu un nativ Berbec, indiferent de sex, nu-i răspundeţi la provocări, fiţi nepăsător la elanurile amoroase, sau retrageţi-vă când este plin de vervă, subliniindu-i că vă plictiseşte, sau, mai simplu contraziceţi-l în societate. Garantat va renunţa singur.

Berbecul se înţelege cu un alt Berbec destul de dificil, amândoi îşi doresc supremaţia, sunt încăpăţânaţi ceea ce poate duce la conflicte majore şi la despărţiri rapide.

Cu Taurul se înţelege foarte bine atunci când muncesc, făcând o echipă pe cinste. În schimb prudenţa şi conservatorismul Taurului îl înnebuneşte pe Berbec, chiar dacă Taurul se va supune la toate cererile şi capriciile Berbecului, acesta în cele din urmă se va plictisi şi va rupe relaţia.

Gemenii nu agreează impulsivitatea Berbecului, iar Berbecii nu au loc să se manifeste verbal de volubilitatea Gemenilor. Pot fi prieteni foarte buni dacă se văd rar, dar mai mult de atât este puţin probabil.

Racul se simte jignit de impulsivitatea şi agresivitatea Berbecului. Fiind introvertit şi comunicarea este dificilă. În schimb pe plan sexual este o atracţie irezistibilă. Dar nu este deajuns pentru o relaţie de durată.

Leul şi Berbecul, două semne puternice, de foc, dinamice. Dacă unul va ceda supremaţia în favoarea celuilalt se poate spune că este o relaţie scânteietoare.

Fecioara este prea rece pentru pasiunile puternice, impulsive şi instinctive ale Berbecului. În plus...nu prea îi plac ideile extravagante şi lipsa de raţiune în acţiuni. Şi... îl critică, până când îl reduce la tăcere, făcând foarte delicată relaţia.

Balanţa este paşnică, feminină, armonioasă, dar prea paşnică. Se simte agresată de impetuozitatea Berbecului care o face vulnerabilă şi destul de labilă pentru a putea continua. În schimb în plan erotic se simt excelent împreună.

Scorpionul are o relaţie explozivă, spectaculoasă şi pasională cu Berbecul. Se simt atraşi irezistibil unul de celălalt, mai ales în plan fizic. Dacă unul dintre ei nu face concesii se poate ajunge la discuţii sau certuri violente. Mai au ceva în comun, posesivitatea în amor, dar merită făcute eforturi pentru a se armoniza pentru că trăiesc totul la maxim, unic.

Săgetătorul este la unison cu dorinţa de aventură şi dinamismul Berbecului. Pot apare mici divergenţe, dar se înţeleg atât de bine încât până la urmă se pot armoniza. Sunt o echipă redutabilă, puternică şi eficientă.

Capricornul îl respinge din prima pe Berbec. I se pare superficial în acţiunile spontane, dar, dacă sunt diplomaţi şi reuşesc să se apropie unul de celălalt pot să se echilibreze reciproc. Capricornul îi aduce Berbecului stabilitate şi siguranţă, ceea ce, dintr-un punct de vedere îl mulţumeşte.

Vărsătorul şi Berbecul este relaţia cea mai originală cu putinţă. Sunt în planuri paralele, şi se intersectează dacă îi leagă experienţele sau aventurile interesante. Se stimulează reciproc, şi pot fi foarte buni parteneri cu condiţia ca Berbecul să-i acorde libertatea dorită Vărsătorului iar acesta să tolereze acţiunile în forţă.

Peştii şi Berbecii nu reuşesc să îţi stabilească un traseu comun. Au pasiuni şi gusturi diferite, pasivitatea Peştilor omoară pasiunea Berbecului, relaţia finalizându-se extrem de repede.

Previziuni zodiacale

Berbec

Cât Soarele va sta în semnul lor, adică până 20 aprilie, nativii acestui semn sunt dinamici şi plini de iniţiative, mai ales pentru că guvernatorul lor, Marte, situat în semnul Leului, se află în recepţie mutuală cu Soarele. Din acest motiv sunt imbatabili şi greu de stăpânit.

Au dorinţa de a rezolva cât mai multe, puterea de a se implica în acţiuni noi, sunt creativi, plini de dorinţe şi foarte iubitori. Este posibil să se lovească de piedici şi să nu reuşească să facă la timp ceea ce-şi propun, fiind vor avea şi multe obstacole de înfruntat şi mulţi oponenţi de contracarat.

La locul de muncă se întrevăd multe greutăţi, sau necesitatea unor eforturi susţinute, mai ales după 7 aprilie, când pot reveni în prezent acţiuni sau activităţi rămase oarecum neterminate sau nerezolvate. Tot după această dată sunt posibile şi mici piedici în evoluţia profesională şi dificultăţi financiare datorate unor investiţii sau cheltuieli prea mari faţă de capacitatea şi buzunarul personal.

Şi la capitolul sănătate se impune mai multă atenţie mai ales după 7 aprilie, fiind posibilă recidivarea unor vechi afecţiuni, dureri în zona stomacului sau digestivă, probleme cu sistemul osos sau dantura dar şi o uşoară sensibilitate a ficatului.

Taur

Nativii acestei zodii trec printr-o perioadă mai dificilă, sunt mai stresaţi decât de obicei şi destul de lipsiţi de forţă şi vitalitate. Sunt foarte solicitaţi de familie sau de activităţile casnice, motiv pentru care le este foarte greu să-ş îndeplinească obligaţiile profesionale. De aceea se poate constata mici dezechilibre în funcţionarea rinichilor sau disfuncţii temporare ale glandei tiroide. Le recomand multe activităţi în aer liber, plimbări şi un regim alimentar cât mai uşor. Predispoziţia de îngrăşare este destul de mare, mai ales pe fond nervos, grăsimea fiind modul emoţional de a se proteja al organismului.

În a doua jumătate a intervalului, mai ales după 7 aprilie, este indicat să fie mai prudenţi decât de obicei la investiţii, în special la speculaţii, fiind posibile conflicte cu autorităţile. Sunteţi carismatici, fermecători, puteţi obţine orice fel de sprijin dar nu contaţi pe acesta atunci când este vorba de bani.

În plan sentimental, se poate observa o răcire a relaţiei, o îndepărtare de partener şi chiar o scădere a apetitului sexual, toate acestea pe fond nervos. Este bine să vă găsiţi bucurii din plăcerile mici ale vieţii, să luaţi tot ce vă oferă universul, să vă mulţumiţi cu ceea ce aveţi.

Gemeni

Nativii acestei zodii trec printr-o perioadă mai dificilă, nu se înţeleg cu femeile, intră în conflict cu prietenii, sunt destul de certăreţi şi prea puţin concilianţi. Nici cu familia nu se înţeleg prea bine, de aceea starea de nervozitate este destul de accentuată, greu de stăpânit. În general bani care sunt aşteptaţi vin mai greu, iar toate problemele financiare este bine să fie rezolvate până în 7 aprilie. Apoi este bine să nu vă implicaţi decât în proiecte serioase, pe termen lung, pentru că vă avertizez că vor exista multe oferte, dar care nu sunt decât nişte mici păcăleli sau care vă vor agita prea multe pentru rezultate nesatisfăcătoare. Trebuie să ştiţi că în orice domeniu aveţi nevoie, puteţi obţine sprijinul unor persoane importante, sunteţi susţinuţi de şefi şi aveţi o protecţie divină deosebită când este vorba de acţiuni care sunt spre binele general şi făcute cu tot sufletul.

Cu sănătatea atenţie mărită la răceli şi la zona căilor respiratorii, acolo pot apare destul de multe probleme. Evitaţi dulciurile, nu înlocuiţi lipsa de afecţiune şi dulceaţa dragostei cu alimentele, mai bine lăsaţi deoparte prejudecăţile şi deschideţi-vă sufletul către persoana iubită.

Rac

Nativii acestui semn sunt foarte afectaţi de opoziţia Saturn Soare dar şi de tranzitul lui Marte prin Leu, vor avea multe cheltuieli, vor munci intens, dar rezultatele materiale nu se vor vedea decât din iulie. În mod special vor fi solicitaţi de cheltuielile legat de cu casa sau cu familia, aici fiind foarte multe investiţii, pe termen lung, de făcut. Jupiter în semnul Peştilor, îi ajută să se dezvolte profesional, să-şi consolideze poziţia socială, să aibă rezultate o bună colaborare cu partenerii din străinătate, să călătorească. Le recomand multă prudenţă la condus şi atenţie sporită în călătorii, pot apare evenimente neaşteptate care să le răstoarne planurile.

La capitolul relaţii şi parteneri, se poate constata din 7 aprilie, o stare mai apăsătoare, poate şi fiindcă nu reuşesc să-şi exprime emoţiile corect sau la timp. În schimb pot conta pe prieteni şi pot obţine ajutorul lor necondiţionat.

La capitolul sănătate nu sunt probleme importante, poate doar ar trebui să facă nişte cure naturiste de fortificare ale organismului.

Leu

Au avut câteva luni în care totul li s-a părut blocat, orice iniţiativă aveau se sfârşea înainte de a începe şi în plus o stare de agitaţie şi nemulţumire interioară profundă.

Acum au o energie extraordinară şi parcă vor să recupereze timpul pierdut. În prima parte a intervalului vor stabili contacte noi, vor călători dar vor avea şi discuţii destul de aprinse cu cei care nu reuşesc să ţină ritmul cu ei, fiind chiar decişi să rupă relaţiile.

Toată această stare de agitaţie îi face destul de impulsivi şi neatenţi, de aceea se pot expune unor mici incidente şi accidente. Apoi din a doua jumătate a luni vor fi destul de strâmtoraţi în plan material, vor avea de plătit scadenţe mai vechi şi se vor vedea constrânşi să facă cheltuieli destul de importante. Este bine să încerce să evite pe cale amiabilă conflictele datorate banilor şi să-şi respecte cuvântul dat.

Din punct de vedere al sănătăţii stau destul de bine, fiind indicat să respecte un program de odihnă cât mai strict şi să evite excesele sub orice formă.

În plan sentimental sunt liniştiţi şi se poate spune că devin mult mai înţelepţi şi liniştiţi, creând multă armonie în jurul lor.

Fecioară

Probabil că pentru Fecioare anii 2009 şi 2010, nu vor fi uşor de uitat. Au muncit din greu, au avut de trecut o mulţime de obstacole şi de depăşit multe prejudecăţi, confruntându-se cu multe situaţii dificile şi neaşteptate care i-au solicitat nervos. Acum o parte din problemele din lunile septembrie – octombrie ale anului trecut par să revină, ori pentru că nu au fost complet rezolvate ori pentru că nu s-au stins. De aceea tensiunile vor reapare de această dată mult mai intens, tocmai pentru a înţelege perfect şi a se însuşi greşelile care au generat apariţia lor.

Din acest motiv şi la capitolul sănătate pot apare multe aspecte neplăcute, exagerările şi oboseala datorată eforturilor solicitante îşi vor spune din plin cuvântul. De aceea nu neglijaţi sub nici o formă odihna, aveţi grijă de alimentaţie şi încercaţi o cură de purificare cu urzici tocmai pentru că ficatul este deosebit de afectat, influenţând şi calitatea sângelui.

În plan sentimental există o perioadă excelentă în care reuşiţi să vă înţelegeţi perfect cu partenerul de viaţă dar şi cu asociaţii din afaceri, comunicaţi bine şi conflictele pot apare numai dacă nu reuşiţi să vă stăpâniţi nervozitatea fără sens. Bucuraţi-vă de iubirea dăruită şi nu ezitaţi să petreceţi cât mai multe clipe împreună.

Balanţă

Se poate spune că sunt multe lucruri de făcut, unele destul de importante, care vă copleşesc prin însemnătatea lor, şi care v-au cam dezechilibrat emoţional. De aceea acum starea de agitaţie interioară îşi spune cuvântul şi sunteţi gata să ripostaţi la cea mai mică ofensă sau reproş. Vă sfătuiesc să profitaţi de scurta vacanţă a Paştelui şi să o petreceţi într-un loc cu o încărcătură spirituală cât mai mare pentru a vă echilibra. În general emotivitatea este maximă şi nu reuşiţi să vă depăşiţi resentimentele sau nemulţumirile, ba chiar amplificându-le mai mult decât este cazul. Din 7 aprilie vă veţi resimţi fizic, iar starea psihică va fi şi ea sub cotele obişnuite. De aceea încercaţi să vă relaxaţi cât se poate de mult şi să încercaţi să cereţi ajutorul acolo unde nu vă descurcaţi singură.

În plan sentimental aveţi o perioadă mai dificilă pentru că tindeţi să transferaţi propriile nemulţumiri spre partenerul de viaţă, care vă susţine necondiţionat.

La capitolul bani, aveţi de recuperat iar ceva în plus faţă de salariul obişnuit nu prea se întrevede, deci atenţie la cheltuieli. Eventual puteţi solicita o majorare a retribuţiei sau a vă implica şi în alte activităţi.

Scorpion

În principal revenirea la mişcarea directă a planetei Marte vă aduce multă agitaţie şi acţiuni noi în plan profesional şi social. Aici este interesul maxim şi activitatea extrem de intensă şi solicitantă. Este bine să încercaţi să fiţi mai selectivi, dar mai ales să vă definiţi corect cerinţele sau pretenţiile, pentru a nu se crea ulterior discuţii neplăcute. Fără a sta foarte bine, se pare că sunteţi cei mai protejaţi din tot zodiacul, afectându-vă doar discuţii sau reiterându-se relaţii mai vechi care nu vă fac nici o plăcere.

Este indicat să fiţi cât mai prudenţi la capitolul bani şi finanţe chiar dacă norocul vă surâde, nu este bine să-l forţaţi inutil sau să exageraţi cu cheltuielile. În plus se pot prefigura nişte noi afaceri care vor necesita folosirea unor stocuri strategice.

În plan sentimental, mai ales a doua perioadă a intervalului se anunţă foarte bună, plină de tandreţe, iubire şi armonie, ceea ce vă ajută să fiţi extrem de eficienţi în tot ceea ce faceţi, fiind sursa secretă de energie.

Cu sănătatea nu sunt probleme importante, este bine să faceţi nişte cure de purificare a limfei şi să nu exageraţi cu dulciurile sau mâncând peste măsură.

Săgetător

Cea mai mare agitaţie se dovedeşte a fi în zona călătoriilor sau a relaţiilor cu străinătatea. Cei care studiază sau au de dat examene, îşi vor concentra întreaga atenţie pentru a recupera eşecurile anterioare sau lipsa de interes dintr-un domeniu. În acelaşi timp este necesară mai multă prudenţă decât de obicei pentru că sunt posibile mici accidente, răceli, stări febrile, sau în cazul sportivilor probleme cu ligamentele sau musculare din cauza eforturilor solicitante sau prost dozate. Este la fel de posibil să apară discuţii legate de o proprietate sau de serviciu. Prudenţa, calmul şi elocvenţa pot rezolva orice fel de problemă care apare.

În plan sentimental există multă agitaţie, noi cunoştinţe sau stabilizarea celor deja existente, în orice caz evenimente care vă sunt pe plac şi vă liniştesc sufleteşte şi emoţional.

La capitolul sănătate există o tendinţă spre îngrăşare care poate crea probleme circulatorii, sau legate de glande. În general excesele nu sunt indicate, deoarece şi ficatul este cam obosit.

Capricorn

Solicitarea în plan profesional este foarte mare şi nejustificată de compensaţii material. Contrar pragmatismului proverbial, se pare că eficienţa din ultimele luni cam lasă de dorit, sau mai exact este sub aşteptări. În plus pot să apară discuţii în plan profesional, legate de proiecte care trebuiau realizate sau care sunt întârziate, acum fiind posibile penalizări, nu atât materiale cât morale care par să afecteze imaginea. De aici multă nemulţumire interioară şi o stare destul de confuză. Cred că ar fi bine să solicitaţi ajutorul colegilor, împreună veţi reuşi să redresaţi lucrurile.

Financiar nu staţi rău dar nici nu se poate spune că aveţi cu ce să vă lăudaţi. Este bine să profitaţi de conjuncturile actuale şi să investiţi banii în achiziţii funciare sau în speculaţii bancare.

Sentimental, în prima perioadă se anunţă iubire, mulţumire şi împăcare sufletească. Bucuraţi-vă de această stare de armonie şi petreceţi cât mai mult timp cu persoana iubită, călătoriţi împreună sau vizitaţi locuri noi. Aceasta vă va da energia necesară pentru a munci şi mai eficient.

Vărsător

În plan personal, legat de valorizarea şi de punerea în evidenţă a calităţilor cu care sunteţi înzestraţi, se pare că este o perioadă excelentă. Găsiţi noi resurse sau noi domenii de activitate, vă implicaţi în mod neaşteptat acolo unde nu vă gândeaţi, reuşiţi să vă consolidaţi imaginea profesională. Bine-nţeles că şi câştigurile sunt pe măsura eforturilor, chiar dacă concretizarea lor va apare mai târziu. În general nu refuzaţi nici un fel de oferte care vi se fac şi primiţi toate propunerile; nu se ştie de unde se vor pune bazele unor noi afaceri de succes.

În ceea ce priveşte relaţia sentimentală, este multă agitaţie, nu neapărat certuri dar oarecare tensiuni datorate unei activităţi prea intense profesional. Astfel că persoana iubită vă face să vă simţiţi neglijaţi, şi de aici până la discuţii numai este decât un pas. Dar, stă în puterea voastră de aţine lucrurile sub control.

În schimb mare atenţie la capitolul sănătate, pot reveni din trecut probele importante, stomacul şi sistemul digestiv este sensibilizat şi trebuie multă atenţie la alimentaţie; şi la sistemul osos şi dantură este nevoie de mai multă atenţie, fiind nişte zone extrem de sensibile mai ales dacă nu au fost tratate la timpul lor.

Peştii

Este momentul cel mai potrivit de iniţia activităţi noi, în domenii moderne, sau de a începe noi studii sau călătorii. Totul este favorabil, sunteţi susţinuţi de cei apropiaţi şi câştigaţi foarte mulţi bani. Pentru a vă pune în aplicare proiectele găsiţi persoane importante care vă acordă încredere şi putere. Este bine să aveţi tact şi să nu răspundeţi la provocări, în acest fel fiind posibil să încheiaţi ostilităţi mai vechi.

Din acest punct de vedere este o perioadă extrem de favorabilă afacerilor de orice fel. Reuşiţi să aveţi rezultate foarte favorabile din punct de vedere profesional, apar primele răspunsuri mulţumitoare la proiectele pe care le-aţi iniţiat cu ceva vreme în urmă, iar câştigurile cresc şi se rotunjesc substanţial.

În schimb în plan sentimental există o răceală, o atitudine distantă, poate şi din cauza orgoliului exagerat şi a dorinţei de a vă impune ideile sau punctul de vedere, atenţie mai ales după 7 aprilie când pot reapare discuţii mai vechi. Vă sfătuiesc să spuneţi deschis ce doriţi, dacă vreţi să fiţi fericiţi şi să evitaţi pe cât posibil speculaţiile, mai ales financiare sau imobiliare.

La capitolul sănătate pot apare probleme mai vechi legate de sistemul circulator, sau infecţii virale, poate şi fiindcă sistemul imunitar este mult slăbit.

 

www.mirabilys-magazin.ro

 


Sunaţi ACUM experţii noştrii!
0 903 903 000

Cost apel: 1,99 EUR/minut (cu TVA inclus)

Click aici pentru alegerea unui expert!


Articole similare:

Câteva vorbe despre LUNĂ


Compatibilitatea de cuplu între astrologia clasică și practică


Un înger printre noi


ZODIA TAURULUI


Taur


Mişcare retrogradă: 18 aprilie – 12 mai 2010


Ghicitul în cărţi | Clarvăzători | Previziuni viitor | Consiliere ezoterică | Consiliere prin telefon | Clarvăzători prin telefon | Predicţii telefonice | Predicţii viitor | Previziuni 2010
Ghicitul în cărţi | Previziuni astrologice | Clarvăzători | Tarot, ghicit în cărţi | Farmece de dragoste | Descântece de deochi | Previziuni astrale
Ce este EZO.TV? | Contact | Relaţii clienţi | Carieră
Experţii nu sunt angajaţi sau reprezentanţi ai EZO.TV.
Utilizând acest site, dvs. acceptaţi cele stipulate în Termeni şi condiţii | © 2010 EZO.TV | Confidenţialitate